Cînd se desfășoară o luptă aprigă, dîrză și de lungă durată, la un moment dat încep de obicei să se contureze problemele centrale, esențiale, de a căror rezolvare depinde rezultatul final al campaniei și în comparație cu care diferitele episoade mărunte și neînsemnate ale luptei încep să treacă tot mai mult pe planul al doilea.
Așa stau lucrurile și cu lupta noastră internă de partid, care de o jumătate de an se află în centrul atenției tuturor membrilor partidului. Și tocmai pentru că în istoricul întregii lupte, pe care-l înfățișez cititorului în lucrarea de față, a trebuit să mă ocup de multe amănunte care prezintă foarte puțin interes, de multe ciorovăieli care sînt, în fond, complet lipsite de interes, aș vrea să semnalez chiar de la început atenției cititorului două puncte intr-adevăr centrale, esențiale, care prezintă un interes uriaș, care au o însemnătate istorică neîndoielnică și sînt cele mai arzătoare probleme politice care stau la ordinea zilei în partidul nostru.
Prima problemă de acest fel este problema semnificației politice a împărțirii partidului nostru în „majoritate“ și „minoritate“, împărțire care s-a produs la Congresul al II-lea al partidului și a împins pe ultimul plan toate împărțirile anterioare din sînul social-democraților ruși.
A doua este problema semnificației principiale a poziției noii „Iskre“ în problemele organizatorice, în măsura în care această poziție este într-adevăr principială.
Prima problemă este aceea a punctului de plecare al luptei dinăuntrul partidului nostru, a originii acestei lupte, a cauzelor ei, a caracterului ei politic fundamental. A doua problemă este aceea a rezultatelor acestei lupte, a finalului ei, a chintesenței principiale care rezultă din adunarea laolaltă a tot ce ține de domeniul principiilor și din scăderea a tot ce ține de domeniul ciorovăielilor. Prima problemă se rezolvă prin analiza luptei care a avut loc la congresul partidului ; a doua, prin analiza noului conținut de principii al noii „Iskre“. Ambele analize, care formează conținutul a nouă zecimi din textul broșurii mele, duc la concluzia că „majoritatea“ este aripa revoluționară a partidului nostru, iar „minoritatea“ — aripa lui oportunistă ; divergențele care despart cele două aripi în momentul de față au ca obiect, mai ales, nu probleme de program sau de tactică, ci numai probleme organizatorice ; noul sistem de concepții, care se conturează în noua „Iskră“ cu atît mai limpede cu cît ea caută să-și adîncească poziția și cu cît aceasta din urmă se debarasează de ciorovăielile în problema cooptării, este oportunismul în problemele organizatorice.
Principala deficiență a literaturii referitoare la criza din partidul nostru este, în domeniul studierii și interpretării faptelor, lipsa aproape totală a unei analize a proceselor-verbale ale congresului partidului, iar în domeniul elucidării principiilor fundamentale ale problemei organizatorice, lipsa unei analize a legăturii care există, fără îndoială, între greșeala fundamentală a tov. Martov și a tov. Akselrod în formularea paragrafului 1 din statut și în apărarea acestei formulări, pe de o parte, și întregul „sistem“ (în măsura în care poate fi vorba aici de un sistem) al actualelor concepții principiale ale „Iskrei“ în problema organizatorică, pe de altă parte. Actuala redacție a „Iskrei“ probabil că nici nu observă această legătură, deși semnificația controverselor în jurul paragrafului 1 a fost de nenumărate ori semnalată în publicațiile „majorității“. În fond, tov. Akselrod și tov. Martov nu fac acum decît să adîncească, să dezvolte și să lărgească greșeala lor inițială în legătură cu paragraful 1. De fapt, încă în cursul controverselor în jurul paragrafului 1 a început să se contureze în întregime poziția oportuniștilor în problema organizatorică : atitudinea lor în favoarea unei organizații de partid dezlînate, neînchegate, ostilitatea lor față de ideea („birocratică“) de a construi partidul de sus în jos, pornindu-se de la congresul partidului și de la instituțiile create de el, tendința lor de a porni de jos în sus, lăsîndu-se la latitudinea fiecărui profesor, fiecărui liceean și „fiecărui grevist“ să se considere membru de partid, ostilitatea lor față de „formalism“, care cere fiecărui membru de partid să facă parte dintr-una din organizațiile recunoscute de partid, înclinarea lor spre psihologia intelectualului burghez, care e gata „să admită relațiile organizatorice“ numai „în mod platonic“, slăbiciunea lor pentru tertipuri oportuniste și fraze anarhiste, tendința lor spre autonomism, împotriva centralismului, — într-un cuvînt, tot ce înflorește astăzi din belșug în noua „Iskră“, contribuind tot mai mult la precizarea deplină și grăitoare a greșelii inițiale.
Cît despre procesele-verbale ale congresului partidului, ignorarea lor cu adevărat nemeritată poate fi explicată numai prin faptul că controversele noastre au fost înveninate de certuri și că aceste procese-verbale conțin, poate, prea multe adevăruri mult prea amare. Procesele-verbale ale congresului partidului ne oferă un tablou — unic în felul lui, inegalabil în ceea ce privește exactitatea, deplinătatea, multilateralitatea, bogăția și autenticitatea — al adevăratei stări de lucruri din partidul nostru, un tablou al concepțiilor, stărilor de spirit și planurilor zugrăvit chiar de participanții la mișcare, un tablou care înfățișează nuanțele politice dinăuntrul partidului, forța lor comparativă, relațiile lor reciproce și lupta dintre ele. Tocmai procesele-verbale ale congresului partidului și numai aceste procese-verbale ne arată în ce măsură am reușit să măturăm efectiv toate rămășițele legăturilor vechi, proprii cercurilor, și să le înlocuim printr-o mare și unică legătură de partid. Fiecare membru de partid, dacă vrea să participe în mod conștient la viața partidului său, e dator să studieze cu atenție lucrările congresului partidului nostru — subliniez : să studieze, pentru că simpla lectură a vrafului de material brut din care sînt alcătuite procesele-verbale nu e suficientă pentru a reda tabloul congresului. Numai printr-o studiere minuțioasă și de sine stătătoare se poate (și trebuie) să se abțină ca scurtele rezumate ale cuvîntărilor, aridele extrase din dezbateri, micile ciocniri pe chestiuni mărunte (în aparență mărunte) să se contopească într-un tot întreg, ca în fața membrilor partidului să apară viu chipul fiecărui orator mai de seamă, sa se contureze limpede întreaga fizionomie politică a fiecărui grup de delegați la congresul partidului. Autorul acestor rînduri va socoti că munca nu i-a fost zadarnică dacă va izbuti să dea măcar un imbold pentru o studiere largă și de sine stătătoare a proceselor-verbale ale congresului partidului.
Încă un cuvînt la adresa adversarilor social-democrației. Ei jubilează și fac mare haz pe tema certurilor noastre ; ei vor căuta, desigur, să folosească pentru scopurile lor pasaje răzlețe din broșura mea, care este consacrată lipsurilor și deficiențelor partidului nostru. Social-democrații ruși sînt destul de căliți în focul bătăliilor ca să nu dea nici o atenție acestor pișcături, ca să continue, fără a le lua în seamă, autocritica și dezvăluirea necruțătoare a lipsurilor proprii, care vor fi, fără doar și poate, în mod inevitabil lichidate ca urmare a creșterii mișcării muncitorești. Iar pe domnii adversari îi desfidem să încerce să ne prezinte, în ceea ce privește situația reală din „partidele“ lor, un tablou care să semene măcar pe departe cu acela pe care ni-l oferă procesele-verbale ale Congresului al II-lea al partidului nostru !
N. Lenin
Mai 1904