Așadar, congresul a fost convocat în urma unei pregătiri cît se poate de minuțioase, pe baza principiului reprezentării cît mai depline. Recunoașterea unanimă a justeței compoziției congresului și a obligativității necondiționate a hotărîrilor lui și-a găsit expresia și în declarația făcută de președinte (pag. 54 din procesele-verbale) după constituirea congresului.
Care era sarcina principală a congresului ? Aceea de a crea un partid real pe bazele principiale și organizatorice formulate și elaborate de „Iskra“. Că tocmai în această direcție urmau să se desfășoare lucrările congresului, este un lucru care a fost dinainte hotărît prin cei trei ani de activitate a „Iskrei“ și prin recunoașterea ei de către majoritatea comitetelor. Programul și orientarea „Iskrei“ urmau să devină programul și orientarea partidului ; planurile organizatorice ale „Iskrei“ urmau să fie consfințite prin statutul de organizare al partidului. Este însă de la sine înțeles că un asemenea rezultat nu putea fi obținut fără luptă : principiul reprezentării depline la congres a făcut posibil ca la lucrările lui să participe și organizații care duceau o luptă înverșunată împotriva „Iskrei“ (Bundul și „Rabocee Delo“), precum și organizații care, recunoscînd în vorbe „Iskra“ ca organ conducător, urmăreau în fapt planuri proprii și se caracterizau prin nestatornicie în problemele de principiu (grupul „Iujnîi rabocii“ și delegații unora dintre comitetele care i se alăturaseră). În asemenea condiții, congresul nu putea să nu devină o arenă de luptă pentru victoria orientării iskriste. Că în fapt congresul a și fost o asemenea arenă de luptă, de acest lucru se poate convinge ușor oricine va citi cît de cît atent procesele-verbale ale congresului. Noi însă ne propunem acum să urmărim de aproape principalele grupări care s-au conturat în legătură cu diferite probleme la congres și să reconstituim, pe baza datelor precise ale proceselor-verbale, fizionomia politică a fiecăruia dintre principalele grupuri care au participat la congres. Ce anume reprezentau grupurile, curentele și nuanțele care urmau să fuzioneze la congres, sub conducerea „Iskrei“, într-un partid unic ? — iată ce ne propunem să arătăm prin analizarea dezbaterilor și a votărilor. Lămurirea acestei chestiuni este de o importanță capitală atît pentru cunoașterea a ceea ce sînt în realitate social-democrații noștri cît și pentru înțelegerea cauzelor dezbinării. Iată de ce în cuvîntarea mea la congresul Ligii și în scrisoarea mea către redacția noii „Iskre“ am pus pe primul plan tocmai analiza diferitelor grupări*5. Oponenții mei din rîndurile reprezentanților „minorității“ (în frunte cu Martov) n-au înțeles de loc esența problemei. La congresul Ligii, ei s-au limitat să facă unele rectificări parțiale, „dezvinovățindu-se“ de acuzația că au făcut o cotitură spre oportunism și neîncercînd măcar să schițeze, în combaterea afirmațiilor mele, vreun alt tablou al grupărilor care s-au conturat la congres. Acum, în „Iskra“ (nr. 56), Martov caută să prezinte drept simplu „politicianism de cerc“ orice încercări de a delimita în mod precis diferitele grupuri politice care au participat la congres. Folosiți expresii tari, tovarășe Martov ! Dar expresiile tari ale noii „Iskre“ au o însușire originală : e destul să reproducem cu precizie toată evoluția divergențelor, începînd cu congresul, pentru ca toate aceste expresii tari să se întoarcă în întregime și în primul rînd împotriva actualei redacții. Aruncați-vă privirile în oglindă, domnilor așa-ziși redactori de partid care vorbiți despre politicianism de cerc !
Faptele care oglindesc lupta noastră de la congres îi sînt azi atît de neplăcute lui Martov, încît caută să le mușamalizeze cu totul. „Iskrist — spune el — este acela care atît la congresul partidului cît și înainte de congres și-a exprimat deplina solidaritate cu «Iskra», i-a susținut programul și concepțiile organizatorice și i-a sprijinit politica organizatorică. La congres au fost peste patruzeci de iskriști de acest fel — atîtea voturi au fost date pentru programul «Iskrei» și pentru rezoluția prin care «Iskra» a fost recunoscută ca Organ Central al partidului“. Deschideți procesele-verbale ale congresului și veți vedea că pentru program au votat toți delegații (pag. 233), cu excepția lui Akimov, care s-a abținut. Tov. Martov vrea să ne convingă, așadar, că și bundiștii, și Bruker, și Martînov și-au dovedit „solidaritatea deplină“ cu „Iskra“ și au susținut concepțiile ei organizatorice ! E ceva ridicol. Transformarea tuturor participanților la congres în membri de partid egali în drepturi după congres (și nici măcar a tuturor participanților, căci bundiștii s-au retras) este confundată aici cu modul de grupare a delegaților care a provocat lupta în cadrul congresului. În loc de a se studia din ce elemente s-au format după congres „majoritatea“ și „minoritatea“, se rostește o frază oficială : au recunoscut programul !
Luați împărțirea voturilor în problema recunoașterii „Iskrei“ ca Organ Central. Veți vedea că tocmai Martînov, căruia tov. Martov, cu un curaj demn de o cauză mai bună, îi atribuie acum calitatea de apărător al concepțiilor organizatorice și al politicii organizatorice a „Iskrei“, insistă ca rezoluția să fie scindată în două: simpla recunoaștere a „Iskrei“ ca Organ Central și recunoașterea meritelor ei. La votarea primei părți a rezoluției (recunoașterea meritelor „Iskrei“, declarația de solidaritate cu ea) au fost numai 35 de voturi pentru, 2 voturi contra (Aldmov și Bruker) și 11 abțineri (Martînov, 5 bundiști și cele 5 voturi ale redacției: două ale mele, două ale lui Martov și votul lui Plehanov). Prin urmare, grupul antiiskriștilor (5 bundiști și 3 rabocedelți) se conturează cît se poate de clar și aici, în acest exemplu, cel mai favorabil pentru actualele vederi ale lui Martov și ales de el însuși. Luați împărțirea voturilor în legătură cu partea a doua a rezoluției : recunoașterea „Iskrei“ ca Organ Central fără nici o motivare și fără declarație de solidaritate (pag. 147 din procesele-verbale) : pentru au fost 44 de voturi, pe care Martov cel de astăzi le atribuie iskriștilor. În total au fost 51 de voturi ; scăzînd cele 5 voturi ale redactorilor care s-au abținut, rămîn 46 ; 2 au votat contra (Akimov și Bruker) ; printre cele 44 de voturi rămase se numără deci și voturile celor 5 bundiști. Reiese, deci, că la congres bundiștii „s-au declarat întru totul solidari cu «Iskra»“ — așa se scrie istoria oficială în coloanele „Iskrei“ oficiale ! Anticipînd, vom explica cititorului motivele adevărate ale acestui adevăr oficial : actuala redacție a „Iskrei“ ar fi putut să fie și ar fi fost realmente o redacție de partid (și nu o pretinsă redacție de partid, ca acum) dacă bundiștii și rabocedelții n-ar fi plecat de la congres ; iată de ce acești credincioși străjeri ai actualei redacții așa-zise de partid trebuiau ridicați la rangul de „iskriști“ ! Dar despre aceasta vom vorbi mai amănunțit mai departe.
Se pune acum întrebarea : dacă congresul a fost o luptă între elementele iskriste și cele antiiskriste, n-au existat oare și elemente intermediare, nestatornice, care au oscilat între iskriști și antiiskriști ? Oricine cunoaște cît de cît partidul nostru și fizionomia obișnuită a diferitelor congrese va fi apriori înclinat să răspundă afirmativ la această întrebare. Acum tov. Martov nu prea vrea să-și amintească de aceste elemente nestatornice, și de aceea prezintă drept iskriști tipici pe cei din grupul „Iujnîi rabocii“ și pe delegații care gravitează în jurul acestui grup, pretinzînd, totodată, că divergențele dintre noi și ei sînt infime și lipsite de orice importanță. Din fericire, avem acum în fața noastră textul complet al proceselor-verbale, așa încît această chestiune — care este, firește, o chestiune de fapt — poate fi rezolvată pe bază de date documentare. Cele spuse de noi mai sus despre gruparea generală a delegaților la congres nu au, desigur, pretenția de a oferi o rezolvare a acestei probleme, ci numai o justă formulare a ei.
Fără o analiză a grupărilor politice, fără o descriere a congresului ca luptă între diferite nuanțe nu putem înțelege nimic din divergențele noastre. Încercarea lui Martov de a șterge deosebirile de nuanțe, înglobîndu-i pînă și pe bundiști în grupul iskriștilor, înseamnă pur și simplu ocolirea problemei.
Apriori, pe baza istoriei social-democrației ruse în perioada dinainte de congres, deslușim (în vederea unei verificări ulterioare și a unei analize amănunțite) 3 grupuri principale : iskriștii, antiiskriștii și elementele nestatornice, șovăielnice, nestabile.
5 Vezi volumul de față, pag. 43—54, 99—105 — Nota red.