De la program, congresul a trecut la statutul partidului (lăsăm la o parte problema Organului Central, pe care am atins-o mai înainte, precum și rapoartele delegaților, care, din păcate, în majoritatea cazurilor, n-au putut fi prezentate de aceștia într-o formă satisfăcătoare). Nu e nevoie să mai spunem că problema statutului avea o mare însemnătate pentru noi toți. Într-adevăr, „Iskra“ s-a manifestat de la bun început nu numai ca organ de presă, ci și ca celulă organizatorică. În articolul de fond din numărul patru („Cu ce să începem ?“), „Iskra“ a prezentat un întreg plan organizatoric*1 pe care l-a promovat sistematic, fără abatere timp de trei ani. Cînd Congresul al II-lea al partidului a recunoscut „Iskra“ ca Organ Central, două din cele trei puncte ale motivării rezoluției respective (pag. 147) au fost consacrate tocmai acestui plan organizatoric și ideilor organizatorice ale „Iskrei“ : rolul ei în conducerea muncii practice a partidului și rolul ei conducător în munca de unificare. Este deci cît se poate de firesc că, fără o recunoaștere din partea întregului partid și fără consfințirea formală a unor anumite idei organizatorice, munca „Iskrei“ și întreaga activitate de organizare, de refacere efectivă a partidului nu puteau fi considerate ca fiind încheiate. Această sarcină trebuia s-o îndeplinească statutul de organizare al partidului.
Ideile fundamentale pe care „Iskra“ a căutat să le pună la baza organizării partidului se reduceau în esență la următoarele două. Prima, ideea centralismului, stabilea în principiu modul de rezolvare a întregului ansamblu de probleme organizatorice particulare și de amănunt. A doua — rolul aparte al ziarului, al organului de îndrumare ideologică — ținea seama de nevoile vremelnice și speciale ale mișcării muncitorești social-democrate ruse în condițiile robiei politice, care impuneau crearea în străinătate a unei baze inițiale de operații în vederea atacului revoluționar. Prima idee, singura principială, trebuia să stea la baza întregului statut ; a doua, ca idee de ordin particular, generată de împrejurările vremelnice ale locului și modului de acțiune, și-a găsit expresia într-o aparentă derogare de la principiul centralismului, în crearea a două centre : Organul Central și Comitetul Central. Aceste două idei fundamentale ale planului iskrist de organizare a partidului au fost dezvoltate de mine în articolul de fond al „Iskrei“ (nr. 4) „Cu ce să începem ?“*2 și în „Ce-i de făcut ?“*3 și, în sfîrșit, amănunțit explicate, aproape sub formă de statut, în „Scrisoare către un tovarăș“*4. Nu mai rămînea, în fond, decît munca de redactare în vederea formulării paragrafelor statutului, care — dacă recunoașterea „Iskrei“ nu rămînea numai pe hîrtie, dacă nu era numai o frază convențională — urma să întruchipeze tocmai aceste idei. În prefața la noua ediție a „Scrisorii către un tovarăș“ am arătat că e de ajuns o simplă confruntare a statutului partidului cu textul acestei broșuri ca să ne dăm seama că există o identitate perfectă între ideile organizatorice formulate în statut și cele expuse în broșură*5.
În legătură cu munca de redactare în vederea formulării sub formă de statut a ideilor organizatorice iskriste trebuie să amintesc un incident provocat de tov. Martov. „...O simplă relatare a faptelor vă va arăta — a spus Martov la congresul Ligii (pag. 58) — cît de neașteptată a fost pentru Lenin alunecarea mea pe panta oportunismului în legătură cu acest paragraf (adică în legătură cu paragraful 1). Cu 1 1/2-2 luni înainte de congres i-am arătat lui Lenin proiectul meu, în care § 1 era formulat întocmai așa cum l-am propus la congres. Lenin s-a declarat împotriva proiectului meu, ca fiind prea detaliat, și mi-a spus că-i place numai ideea cuprinsă în § 1 — definirea calității de membru, pe care o va adopta în statutul său cu unele modificări, deoarece găsește că formularea mea nu e reușită. Prin urmare, Lenin cunoștea de multă vreme formularea mea, cunoștea părerea mea în această chestiune. Vedeți, așadar, că am venit la congres cu viziera ridicată, fără să-mi ascund părerile. Am declarat dinainte că voi combate cooptarea reciprocă, principiul unanimității la cooptarea în Comitetul Central și în Organul Central etc.“.
Cît privește avertismentul că va combate cooptarea reciprocă, vom vedea mai încolo cum s-au petrecut lucrurile. Deocamdată ne vom ocupa mai îndeaproape de „viziera ridicată“ a statutului lui Martov. Relatînd din memorie, la congresul Ligii, episodul cu proiectul său nereușit (pe care la congres Martov însuși l-a retras pentru că era nereușit, iar după congres, cu consecvența care-l caracterizează, l-a scos iar la lumina zilei), Martov, ca de obicei, a uitat multe și de aceea a încurcat iarăși lucrurile. Deși se părea că au fost destule cazuri care să ne pună în gardă împotriva referirii la convorbiri particulare și la datele memoriei noastre (fără să vrea, omul își amintește numai de ceea ce-i convine !), tov. Martov, neavînd alt material, se folosește totuși de unul de proastă calitate. Acum pînă și tov. Plehanov începe să-i imite ; se vede că exemplul prost este molipsitor.
„Ideea“ cuprinsă în primul paragraf al proiectului lui Martov nu putea să-mi „placă“, căci proiectul său nu conținea nici o idee dintre cele formulate la congres. Memoria l-a trădat. Din fericire, am reușit să găsesc printre hîrtii proiectul lui Martov, în care „primul paragraf este expus cu totul altfel decît l-a propus el la congres“ ! Iată ce înseamnă „vizieră ridicată“ !
§ 1 din proiectul lui Martov : „E considerat ca făcînd parte din Partidul muncitoresc social-democrat din Rusia oricine recunoaște programul lui și lucrează activ pentru înfăptuirea sarcinilor lui sub controlul și conducerea organelor (sic !) de partid“.
§ 1 din proiectul meu : „E considerat membru al partidului oricine recunoaște programul lui și sprijină partidul atît prin mijloace materiale cît și prin participarea personală într-una din organizațiile partidului“.
§ 1 așa cum l-a formulat Martov la congres și cum a fost adoptat de acesta din urmă : „E considerat membru al Partidului muncitoresc social-democrat din Rusia oricine recunoaște programul lui, sprijină partidul prin mijloace materiale și-i dă în mod regulat un concurs personal, sub conducerea uneia din organizațiile lui“.
Din această confruntare reiese clar că proiectul lui Martov nu conține nici o idee, ci numai o frază goală. Că membrii de partid lucrează sub controlul și conducerea organelor de partid, asta se înțelege de la sine, și nici nu poate să fie altfel ; despre așa ceva vorbesc numai oamenii cărora le place să vorbească pentru a nu spune nimic, cărora le place să scrie „statute“ pline de vorbe goale și de formule birocratice (adică inutile în fapt și, chipurile, necesare pentru fațadă). Ideea primului paragraf apare abia atunci cînd se pune întrebarea dacă organele de partid pot exercita efectiv conducerea unor membri de partid care nu fac parte din nici una dintre organizațiile partidului. În proiectul tov. Martov această idee lipsește cu desăvîrșire. Prin urmare, nu puteam să cunosc „părerile“ tov. Martov „în această problemă“, deoarece proiectul tov. Martov nu conține nici un fel de păreri în această chestiune. Relatarea faptelor făcută de tov. Martov nu face decît să încurce lucrurile.
Dimpotrivă, tocmai despre tov. Martov se poate spune că din proiectul meu el „îmi cunoștea părerile în această problemă“ și că nu le-a contestat, nu le-a combătut nici în colectivul de redacție, deși proiectul meu a fost prezentat tuturor cu 2-3 săptămîni înainte de congres, nici în fața delegaților, care luaseră cunoștință numai de proiectul meu. Mai mult. Chiar la congres, atunci cînd am prezentat proiectul meu de statut*6 și l-am susținut înainte de alegerea comisiei pentru redactarea statutului, tov. Martov a declarat categoric : „Mă raliez la concluziile tov. Lenin. Numai în două probleme nu sînt de acord cu el“ (subliniat de mine) — în problema modului de alcătuire a Consiliului și aceea a cooptării unanime (pag. 157). Aici încă nu se spune nimic despre o divergență în legătură cu § 1.
În broșura sa pe tema stării de asediu, tov. Martov a găsit de cuviință să amintească încă o dată și foarte amănunțit despre statutul său. El ne asigură că statutul său, la care, cu excepția cîtorva amănunte de importanță secundară, ar fi gata să subscrie și acum (în februarie 1904 — nu se știe ce va fi peste 3 luni), „exprima destul de limpede atitudinea lui negativă față de hipertrofia centralismului“ (pag. IV). Neprezentarea acestui proiect la congres, tov. Martov o explică acum, în primul rînd, prin aceea că „educația iskristă i-a inspirat dispreț față de statute“ (cînd îi convine, cuvîntul „iskrist“ nu mai înseamnă pentru tov. Martov spirit îngust de cerc, ci orientarea cea mai consecventă ! Păcat numai că educația iskristă pe care tov. Martov a primit-o timp de 3 ani nu i-a inspirat dispreț față de frazeologia anarhistă cu ajutorul căreia nestatornicia de intelectual este în stare să explice călcarea unui statut adoptat de comun acord). În al doilea rînd, ne spune tov. Martov, el a căutat „să evite orice disonanță în tactica acelui nucleu organizatoric de bază care era «Iskra»“. Nu prea se leagă la el una cu alta ! În problema principială a formulării oportuniste a § i sau în aceea a hipertrofiei centralismului, tov. Martov s-a temut atît de mult de o eventuală disonanță (care numai din punctul de vedere îngust al spiritului de cerc poate fi ceva de temut), încît nu și-a arătat divergențele nici măcar în fața unui nucleu cum este redacția ! În schimb, în problema practică a componenței centrelor, tov. Martov a încercat să contracareze votul majorității membrilor organizației „Iskrei“ (acest adevărat nucleu organizatoric de bază), făcînd apel la ajutorul Bundului și al rabocedelților. „Disonanța“ din propriile sale fraze, care strecoară spiritul de cerc pentru a apăra o cvasiredacție, dar resping „spiritul de cerc“ atunci cînd e vorba de examinarea unei probleme de către persoanele cele mai competente, — această disonantă tov. Martov n-o observă. Ca să-i pedepsim, vom cita în întregime proiectul său de statut, arătînd, la rîndul nostru, ce păreri conține el și de ce fel de hipertrofie suferă*7 :
„Proiect de statut al partidului. — I. Apartenența la partid. — 1) E considerat ca făcînd parte din Partidul muncitoresc social-democrat din Rusia oricine recunoaște programul lui și lucrează activ pentru înfăptuirea sarcinilor lui sub controlul și conducerea organelor de partid. — 2) Excluderea unui membru de partid pentru fapte incompatibile cu interesele partidului se hotărăște de către Comitetul Central. [Hotărîrea de excludere se păstrează la arhiva partidului și se comunica, la cerere, oricărui comitet de partid. Împotriva hotărîrii de excludere pronunțate de Comitetul Central se poate face apel la congres, printr-o cerere semnată de cel puțin două comitete]“... Voi pune în paranteză acele prevederi din proiectul lui Martov care sînt vădit lipsite de conținut, care nu numai că nu conțin nici o „idee“, dar nu exprimă nici măcar o condiție sau cerință determinată, cum este, de pildă, strania precizare în „statut“ a locului de păstrare a hotărîrii sau mențiunea că împotriva hotărîrilor de excludere pronunțate de Comitetul Central (și nu împotriva tuturor hotărîrilor lui în general ?) se poate face apel la congres. Aceasta nu este altceva decît o hipertrofie a frazei sau un adevărat formalism birocratic, constînd în întocmirea unor puncte și paragrafe superflue, vădit inutile sau birocratice. „...II. Comitetele locale. — 3) Reprezentanții partidului în munca lui locală sînt comitetele de partid...“ (idee pe cît de nouă pe atît de isteață !) „... 4) [Sînt considerate comitete de partid, în componența pe care au avut-o în momentul Congresului al II-lea, comitetele reprezentate la acest congres.] — 5) Comitete noi, în afară de cele arătate la § 4, se numesc de către Comitetul Central [care ori consideră drept comitet organizația locală respectivă în componența existentă, ori formează un comitet local, primenind componența organizației locale]. — 6) Comitetele se completează prin cooptare. — 7) Comitetul Central are dreptul de a completa un comitet local cu un număr de tovarăși (cunoscuți de el) care să reprezinte cel mult o treime din numărul total al membrilor comitetului...“ O adevărată mostră de cancelarism : de ce cel mult o treime ? pentru care motiv ? ce sens are această limitare, care nu limitează nimic, din moment ce completarea poate fi repetată de mai multe ori ? „... 8) [În cazul cînd comitetul local s-a destrămat sau s-a dezmembrat“ (adică nu a fost arestat în întregime ?) „în urma persecuțiilor, Comitetul Central procedează la refacerea lui“]... (fără a se mai ține seama de prevederile § 7 ? Dar nu găsește oare tov. Martov că există o asemănare între $ 8 și acele legi polițienești din Rusia care prescriu cetățenilor să lucreze în zilele lucrătoare și să se odihnească în zilele de sărbătoare ?) „... 9) [Congresul ordinar al partidului poate da Comitetului Central însărcinarea de a schimba componența unui comitet local dacă activitatea acestuia este considerată ca fiind incompatibilă cu interesele partidului. În acest din urmă caz, comitetul este declarat dizolvat, iar tovarășii din raza lui de activitate nu mai sînt obligați să i se subordoneze*8.“] ...Regula cuprinsă în acest paragraf este tot atît de arhiutilă ca și articolul care figurează și astăzi în legile rusești și care prevede că beția este interzisă pentru toată lumea. „... 10) [Comitetele locale ale partidului conduc întreaga activitate propagandistică, agitatorică și organizatorică locală a partidului și, în măsura puterilor lor, ajută Comitetul Central și Organul Central al partidului la îndeplinirea sarcinilor generale de partid care le revin.“]... Uf ! Ce rost au toate astea, pentru dumnezeu ?... !!) [„Rînduielile interne ale organizației locale, relațiile dintre comitet și grupele din subordinea lui“ (auzi, auzi, tovarășe Akselrod ?), „precum și limitele competenței și ale autonomiei“ (parcă limitele competenței și limitele autonomiei nu sînt unul și același lucru ?) „acestor grupe se stabilesc chiar de către comitet și se aduc la cunoștința Comitetului Central și a redacției Organului Central“]... (O lacună : nu se indică unde trebuie păstrate aceste comunicări)... „12) [Toate grupele de partid și toți membrii de partid din subordinea comitetelor au dreptul să ceară ca părerea sau dezideratele lor în orice chestiune să fie comunicate Comitetului Central al partidului și organelor sale centrale]. — 13) Comitetele locale ale partidului sînt obligate să verse la casa Comitetului Central o parte din veniturile lor, fixată de Comitetul Central. — III. Organizațiile pentru munca de agitație în alte limbi (decît cea rusă). — 14) [În vederea desfășurării muncii de agitație într-una din limbile neruse și a organizării muncitorilor în rîndurile cărora se duce această muncă de agitație, pot fi create organizații separate acolo unde se constată necesitatea specializării acestei agitații și a creării unor asemenea organizații.] — 15) Organul care hotărăște în ce măsură există o asemenea necesitate este Comitetul Central al partidului, iar în cazuri litigioase — congresul partidului“... Prima parte a acestui paragraf este superfluă, dacă luăm în considerație prevederile ulterioare ale statutului, iar partea a doua, referitoare la cazurile litigioase, este pur și simplu ridicolă... „16) [Organizațiile locale indicate la § 14 sînt autonome în ceea ce privește treburile lor speciale, dar activează sub controlul comitetului local și îi sînt subordonate, stabilirea formelor acestui control și reglementarea relațiilor organizatorice dintre comitetul local și organizația specială fiind de competența comitetului local respectiv“... (în sfîrșit ! acum se vede clar că nu era nevoie de tot acest potop de vorbe goale)... „În ceea ce privește sarcinile generale ale partidului, aceste organizații activează ca o parte din organizația de comitet.] — 17) [În vederea îndeplinirii cu succes a sarcinilor lor speciale, organizațiile locale menționate la $ 14 pot forma o uniune autonomă. Uniunea autonomă poate avea organele ei publicistice și administrative speciale, care se află sub controlul nemijlocit al Comitetului Central al partidului. Elaborarea statutului uniunii este de competența acesteia, dar, pentru a fi valabil, el trebuie să fie aprobat de Comitetul Central al partidului.] — 18) [Din uniunea autonomă menționată la $ 17 pot face parte și comitete locale de partid dacă, datorită condițiilor locale, ele se consacră mai ales agitației în limba respectivă. Notă. Un astfel de comitet, deși face parte dintr-o uniune autonomă, nu încetează de a fi un comitet de partid“]... (întregul paragraf este arhiutil și grozav de isteț, iar nota este și mai și)... „19) [Organizațiile locale care fac parte dintr-o uniune autonomă se află, în ceea ce privește relațiile lor cu organele ei centrale, sub controlul comitetelor locale.] — 20) [Organele centrale administrative și de presă ale uniunilor autonome au cu Comitetul Central al partidului aceleași relații ca și comitetele locale ale partidului.] — IV. Comitetul Central și organele de presă ale partidului. — 21) [Reprezentanții întregului partid sînt Comitetul lui Central și organele lui de presă — politic și științific.] — 22) Comitetului Central îi revine conducerea generală a întregii activități practice a partidului ; grija pentru justa folosire și repartizare a tuturor forțelor lui ; controlul activității tuturor părților partidului; aprovizionarea cu publicații a organizațiilor locale ; organizarea aparatului tehnic al partidului ; convocarea congreselor partidului. — 23) Organelor de presă ale partidului le revine conducerea ideologică a vieții de partid ; propagarea programului partidului și elaborarea științifică și publicistică a concepțiilor social-democrației. — 24) Toate comitetele locale de partid și uniunile autonome au relații directe atît cu Comitetul Central al partidului cît și cu redacția organelor de presă ale partidului și le informează periodic asupra mersului mișcării și al muncii organizatorice pe teren. — 25) Redacția organelor de presă ale partidului este numită de congresul partidului și funcționează pînă la congresul următor. — 26) [Redacția este autonomă în treburile ei interne], iar în intervalul dintre două congrese își poate completa sau modifica componența, comunicînd de fiecare dată Comitetului Central schimbările intervenite. — 27) Orice declarație emanată de la Comitetul Central sau sancționată de el se publică, la cererea lui, în organul partidului. — 28) Comitetul Central, de comun acord cu redacția organelor de presă ale partidului, creează grupe publicistice speciale pentru diferite genuri de muncă publicistică. — 29) Comitetul Central este numit de congresul partidului și funcționează pînă la congresul următor. Comitetul Central se completează prin cooptare, fără nici o restricție în ceea ce privește numărul cooptaților, comunicînd de fiecare dată redacției organelor centrale de presă ale partidului schimbările intervenite. — V. Organizația din străinătate a partidului. — 30) Organizația din străinătate a partidului are în atribuția sa propaganda printre rușii din străinătate și organizarea elementelor socialiste din rîndurile lor. În fruntea ei se află o administrație aleasă. — 31) Uniunile autonome care fac parte din partid pot avea în străinătate secții proprii care să le ajute la îndeplinirea sarcinilor lor speciale. Aceste secții fac parte, ca grupuri autonome, din organizația generală existentă în străinătate. — VI. Congresele partidului. — 32) Instanța supremă a partidului este congresul. — 33) [Congresul partidului stabilește programul, statutul și principiile călăuzitoare ale activității partidului ; el controlează munca tuturor organelor de partid și rezolvă conflictele dintre ele.] — 34) Au dreptul de a fi reprezentate la congres : a) toate comitetele locale ale partidului ; b) organele administrative centrale ale tuturor uniunilor autonome care fac parte din partid ; c) Comitetul Central al partidului și redacțiile organelor lui de presă centrale ; d) organizația din străinătate a partidului. — 35) Transmiterea mandatelor este admisă, cu condiția însă ca nici un delegat să nu reprezinte mai mult de 3 mandate valabile. Este admisă împărțirea unui mandat între doi delegați. Mandatele imperative nu sînt admise. — 36) Comitetul Central are dreptul de a invita la congres, cu drept de vot consultativ, tovarăși a căror prezență poate fi utilă. — 37) Pentru orice modificări în programul sau în statutul partidului este nevoie de o majoritate de 2/3 din voturile celor prezenți ; celelalte chestiuni se hotărăsc prin majoritate simplă. — 38) Congresul se consideră valabil constituit dacă delegații prezenți reprezintă mai mult de jumătate din numărul total al comitetelor de partid existente în acel moment. — 39) Congresul se convoacă — în măsura posibilității — o dată la doi ani. [Dacă împrejurări independente de voința Comitetului Central împiedică convocarea congresului în limitele acestui termen, Comitetul Central hotărăște pe răspunderea sa amînarea convocării lui“.]
Cititorul care în mod excepțional a avut răbdare să citească pînă la capăt acest așa-zis statut nu ne va pretinde, desigur, o fundamentare amănunțită a următoarelor concluzii. Prima concluzie : statutul suferă de o dropică greu de lecuit. A doua concluzie : este imposibil să descoperi în acest statut vreo nuanță specială de concepție organizatorică care să denote o atitudine negativă față de hipertrofia centralismului. A treia concluzie : tov. Martov a procedat cît se poate de înțelept ferind de văzul lumii (și de dezbatere la congres) peste 38/39 din statutul său. Original este aici însă faptul că aceasta nu-l împiedică sa vorbească de vizieră ridicată.
*1 În cuvîntarea sa cu privire la recunoașterea „Iskrei“ ca Organ Central, tov. Popov a spus printre altele: „îmi amintesc de articolul «Cu ce să începem ?», publicat în numărul 3 sau 4 al «Iskrei». Mulți dintre tovarășii care activează în Rusia l-au găsit lipsit de tact ; altora el li se părea fantezist, iar majoritatea (? probabil majoritatea persoanelor din anturajul tov. Popov) nu vedea în el decît rodul unor ambiții“ (pag. 140). După cum își poate da seama și cititorul, eu sînt nevoit să mă obișnuiesc cu această explicare a vederilor mele politice ca rod al unor ambiții, explicare reluată acum de tov. Akselrod și de tov. Martov.
*2 Vezi V. I. Lenin, Opere complete, vol. 5, Editura politică, 1981, ediția a doua, pag. 1—13. — Nota red.
*3 Vezi V. I. Lenin, Opere complete, vol. 6, Editura politică, 1961, ediția a doua, pag. 1—190. — Nota red.
*4 Vezi V. I. Lenin, Opere complete, vol. 7, Editura politică, 1962, ediția a doua, pag. 7—24. — Nota red.
*5 Op, cit., pag. 8. — Nota red.
*6 În treacăt aș vrea să relev că comisia pentru publicarea proceselor-verbale a tipărit în anexa XI proiectul de statut„prezentat la congres de Lenin“ (pag. 393). Comisia pentru publicarea proceselor-verbale a făcut și aici o mică încurcătură. Ea a confundat proiectul meu inițial (vezi V. I. Lenin, Opere complete, vol. 7, Editura politică, 1962, ediția a doua, pag. 251—252. — Nota red.), care a fost arătat tuturor delegaților (și multora dintre ei înainte de congres), cu proiectul prezentat de mine la congres și l-a publicat pe cel dintîi, dîndu-l drept cel de-al doilea. Nu am, firește, nimic de obiectat împotriva publicării proiectelor mele, chiar și în toate stadiile pregătirii lor, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să se creeze confuzie. Or, o confuzie s-a creat, căci Popov și Martov (pag. 154 și 157) critică, în proiectul prezentat de mine efectiv la congres,formulări pe care nu le conține proiectul tipărit de comisia pentru publicarea proceselor-verbale (comp. pag. 394, §§ 7 și 11). Cu puțină atenție, greșeala putea fi ușor observata dintr-o simplă confruntare a paginilor indicate de mine.
*7 Trebuie să arăt că, din păcate, nu am putut găsi prima variantă a proiectului lui Martov, care avea circa 48 de paragrafe și suferea de o și mai mare „hipertrofie“ a formalismului inutil.
*8 Atragem atenția tov. Akselrod asupra acestui cuvînt. E ceva îngrozitor ! Iată unde zace rădăcina „iacobinismului“, care nu se dă în lături nici chiar de la... o schimbare a componenței redacției...